Tag Archives: apa

18Jul/17

Apa Service- Comunicat de presă

Referitor la unele afirmaţii vehiculate în conferinţa de presă organizată joi, 13 iulie, de către conducerea Consiliului Judeţean Giurgiu, afirmaţii care ulterior au fost preluate de către mass-media locală, este necesar să facem următoarele precizări:

– situaţia financiară a societăţii „Apa Service” Giurgiu SA este publică şi se regăseşte pe site-ul societăţii, la adresa apagiurgiu.ro. Se poate observa că, în conformitate cu Bilanţul contabil la 31 decembrie 2016, societatea a înregistrat profit şi nu pierderi. Dealtfel, de la înfiinţarea societăţii şi până în prezent, „Apa Service” SA a înregistrat profit în fiecare an.

– în anul 2017 „Apa Service” SA nu a achiziţionat telefoane mobile. La începutul lunii iulie a.c. societatea a primit, ca bonus pentru reînnoirea abonamentelor, un număr de aparate telefonice din partea operatorului de telefonie mobilă, operator care ne-a fost partener încă de la înfiinţarea firmei. Subliniem că aceste telefoane, care nu sunt toate de ultimă generaţie, au fost primite gratuit.

– cu privire la proiectul european finanţat prin POIM, continuare a proiectului POS-MEDIU (finalizat în 2016), proiect ce are ca obiectiv extinderea sistemelor de apă şi canalizare în 20 de aglomerări, aflate în special în mediul rural, precizăm că acesta îşi urmează etapele legale impuse de Uniunea Europeană şi legislaţia română, aceste etape necesitând unele proceduri şi aprobări care se derulează în timp.

În finalul comunicatului nostru, reafirmăm angajamentul că „Apa Service” SA Giurgiu îşi desfăşoară activitatea aşa încât locuitorii judeţului să beneficieze de servicii de calitate, 24 de ore din 24. Activitatea noastră a fost întotdeauna în parametri normali, astfel că de multe ori munca angajaţilor noştri trece neobservată.

17. 07. 2017

Conducerea „Apa Service” SA Giurgiu

18Feb/16

Ședință cu secrete la ADI- ul pentru apă și canalizare

adiReprezentantul comunei Slobozia în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru rețele de apă și canalizare, Tiberiu Genu Nan, a fost ales pe 16 ianuarie în funcția de președinte al acestei structuri. Prima sa decizie în această funcție a fost să ceară membrilor Adunării Generale ca cele două televiziuni care asistau la întrunire să plece din sală. Singurul punct de pe ordinea de zi la care televiziunile au putut asista a fost alegerea președintelui, respectiv Tiberiu Genu Nan. Imediat ce a fost ales acesta a supus la vot ca la ședință să nu mai poată asista în continuare echipele TV Giurgiu și Valahia TV, pretextând că nu mai sunt și alți jurnaliști în sală. Un motiv cât se poate de ridicol, din moment ce jurnaliștii decid ei înșiși dacă participă la un eveniment sau nu, pe lângă faptul că nu există nicio reglementare legală care să justifice un astfel de comportament. Grija pentru ca televiziunile să nu înregistreze ședința este, poate, explicată de ceea ce s-a întâmplat în continuare. Pentru că s-a luat decizia desființării funcției de director, ocupată de Florian Velicu, un personaj incomod pentru PSD, partidul din care face parte Tiberiu Genu Nan. Totodată, s-a hotărât să fie înființată funcția de director executiv. S-a ajuns însă și la punctul în care trebuia modificată organigrama astfel încât din aceasta să fie eliminată funcția de director și să fie înscrisă cea de director executiv. Această propunere nu a fost aprobată ceea ce înseamnă că cele două hotărîri se bat cap în cap. Funcția de director executiv a fost aprobată dar ea nu există, fiindcă nu apare în organigramă. Și invers, funcția de director a fost deființată dar ea există fiindcă apare în organigramă. Florian Velicu a declarat că dacă decizia de deființare a funcției de director va fi aplicată o va contesta în instanță, mai ales că ocupă această funcție în urma unui concurs. În ceea ce privește lipsa de transparență pe care au arătat-o ieri membrii ADI și excesul de zel al președintelui Tiberiu Genu Nan în acest sens, le recomandăm să citească atent legea 544 privind liberul acces la informațiile de interes public. Pe de altă parte, ADI- ul în cauză este format din unități administrativ teritoriale, aștfel spus, de primării, iar acestea achită cotizații din propriile bugete asociației. Vorbim, așadar de bani publici dar mai vorbim și de faptul că principalul scop al ADI este elaborarea și realizarea unui proiect pentru rețele de apă și canalizare în peste 30 de localități, cu fonduri europene. Din acest motiv, este ușor de înțeles că locuitorii din aceste localități, reprezentate în ADI, au dreptul să afle nemijlocit ce fac și ce discută acolo reprezentanții lor.

Sorin BERBENICIUC

04Feb/16

Străzile orașului, la marginea civilizației

drum 2Pentru foarte mulți dintre locuitorii din cartierele orașului topirea zăpezii readuce aceleași probleme și necazuri. Drumurile devin un coșmar atât pentru șoferi cât și pentru pietoni. Este și cazul Drumului Plopilor și al străzilor adiacente acestuia.

Drumul Plopilor, cunoscut și sub denumirea Drumul lui Popa Florea, este doar una dintre arterele rutiere din oraș care cu greu pot fi numite așa. Este, de fapt, una dintre multele străzi de pământ care a rămas la acest stadiu de zeci de ani. După fiecare ninsoare sau după ploaie, pe aici se poate trece cu greu din cauza noroiului și a bălților, iar șoferii și pietonii îndură în egală măsură acest coșmar și aproape că nu mai cred că administrația orașului își va mai aduce aminte de ei.

drum 3Despre trotuare nici nu poate fi vorba iar oamenii încearcă să se descurce cu propriile puteri. În aceste zile, când zăpada s-a topit foarte repede locuitorii de aici au din nou aceleași probleme. Nu sunt singurele neajunsuri ce apar din cauza stării acestor drumuri.

drum 1Asfaltul turnat pe șoseaua Alexandriei în urmă cu două luni s-ar putea degrada cât de curând tocmai pentru că străzile adiacente șoselei nu sunt întreținute și reparate iar apa a început să se întindă peste carosabilul proaspăt reabilitat, în timp ce mașinile care ies de pe străzile laterale cară noroiul pe șoseaua principală. Drumul Plopilor și toate străzile învecinate nu sunt singurele aflate în această situație. Aceste străzi fac parte, de altfel, dintr-un cartier în care civilizația se manifestă doar prin apartenența la o localitate cu statut de municipiu.

17Nov/15

Apă mai ieftină din 2016

Din 1 ianuarie 2016, TVA-ul la apa potabilă va avea o rată mai scăzută. Fostul Guvern Ponta a decis, în luna octombrie, să reducă taxa pe valoare adăugată la apă de la 24% la 9%, pentru tot consumul, atât casnic, cât și industrial. Astfel, și giurgiuvenii vor plăti mai puțin pentru apa furnizată de societatea Apa Service. Conducerea Apa Service consideră că această scădere de TVA este un avantaj în primul rând pentru populație, care va putea consuma mai multă apă, până la nivelul facturii emise înainte de aplicarea reducerii TVA. robinet-apa2Furnizorul de servicii de apă și canal speră ca, din moment ce consumatorii vor plăti cu 15% mai puțin pentru un metru cub de apă, aceștia își vor plăti facturile și nu se va mai ajunge la întârzieri și penalități. În prezent, la Giurgiu, un metru cub de apă potabilă costă 3,35 de lei, iar după aplicarea TVA-ului redus, consumatorii vor plăti 2,94 de lei. Astfel, la 10 metri cubi de apă consumată, o familie din Giurgiu va plăti 29,4 lei, la care se adaugă și prețul pentru canalizare, dacă gospodăria este beneficiară.

25Oct/15

Apa Service SA- Anunț important

anuntConform regulamentului de functionare a serviciului de alimentare cu apa si canalizare si a legii 241/2006 modificata prin legea 224/2015 ,tinem sa precizam cetatenilor din orasul Giurgiu ca au obligatia de a permite accesul echipei APA SERVICE sa-si desfasoare activitatea de inventariere a instalatiei interioare de apa si canalizare a imobilului. Totodata au obligatia de a solicita eliberarea avizului de bransare la reteaua de apa respectiv avizului de racordare la reteaua de canalizare, inainte de executia acestor lucrari. Cei care beneficiaza de racord la canalizare pana la limita de proprietate trebuie sa anunte si sa solicite eliberarea avizului de racordare si intocmirea actului aditional la contractul de apa inainte de realizarea racordarii instalatiei interioare de canalizare la reteaua stradala de canalizare . Tinem in mod special sa mentionam ca orice incalcare a acestor norme (de bransare sau racordare ) fara anunt prealabil, aduce dupa sine aplicarea penalitatilor de calcul al consumului de apa si canalizare sau dupa caz chiar debransarea imobilului de la reteaua de apa si canalizare a orasului.

Conducerea APA SERVICE SA

27Aug/15

Încă mai sunt școli fără apă

fara-apa-in-scoliÎn unitățile școlare din municipiu și județ pregătirile pentru începerea noului al școlar sunt pe ultima sută de metri. Vorbim de curățenie generală, se face igienizarea, se zugrăvește, se repară ceea ce este stricat, iar în unele cazuri au loc lucrări mai ample.

Cu toate acestea sunt unități școlare, în județul Giurgiu care vor debuta și în anul școlar 2015-2016 fără autorizație sanitară de funcționare din lipsa sursei de apă curentă.

Astfel, din totalul de 197 de structuri școlare din județul Giurgiu, 8% nu dețin autorizație sanitară de funcționare, ceea ce înseamnă că elevii vor folosi tot toaletele amenajate în curtea școlii, iar apă potabilă vor aduce de acasă.

Totuși, spre deosebire de alți ani, numărul unităților școlare neautorizate a scăzut semnificativ, grație proiectelor implementate de primării pentru realizarea rețelelor de apă și canalizare.

Nico Pană

28Jul/15

Ultima tranșă de microbuze

Screenshot

Luni după-amiază, pe plotul din fața teatrului Tudor Vianu 23 de microbuze școlare noi își așteptau proprietarii, însemnând reprezentanții a 23 de localități giurgiuvene.

Pentru a fi înmânate cheile, la fel ca și anul trecut, a fost organizată o ceremonie, fără fast și doar în prezența prefectului județului, a inspectorului școlar general, a vicepreședintelui Consiliului Județean, Cristian Marciu și a preoților.

După discursuri, rând pe rând, primarii celor 23 de localități beneficiare au intrat în posesia cheilor de la microbuze, dar nu au putut pleca la drum înainte de stropirea mașinilor cu apă sfințită.

Cele 23 de microbuze școlare repartizate luni fac parte din ultima tranșă distribuită județului Giurgiu. Per total, au fost atribuite 50 de microbuze școlare, atât cât s-a solicitat Guvernului pentru a fi acoperite toate localitățile și pentru ca niciun elev să nu mai parcurgă distanțe mari în drumul spre școală.

Nico Pană

09Jul/15

S-a uscat și fântâna arteziană

fantanaFântâna arteziană din Parcul Mihai Viteazul a devenit doar un monument de metal, fiindcă nu mai funcționează. Mulți giurgiuvenii erau obișnuiți ca, în special în zilele caniculare, să își petreacă serile în jurul fântânii pentru a se relaxa. Vara aceasta însă, nu se știe dacă o vor mai face.

În alte vremuri, fântâna era un punct de atracție pentru mulți giurgiuveni, iar copiii erau primii care se bucurau de jocurile apei. Acum, fântâna suferă și ea din cauza căldurii dar, mai ales, suferă pentru că nu s-a ocupat nimeni de ea din timp. Dacă această situație va trena, s-ar putea ca anul acesta fântâna să fie doar un obiect de decor, dar un decor deplorabil. Reprezentanții societății care administrează fântâna spun că aceasta nu funcționează pentru că motorul este ars iar instalațiile celelalte sunt defecte. O posibilă veste bună este aceea că de săptămâna viitoare vor începe reparațiile, dar vestea proastă este că suntem în plină vară deja, iar fântâna ar fi trebuit să funcționeze. În plus, nici nu se știe cât timp va trece până când reparațiile vor fi încheiate.

09Jul/15

Apa și iritațiile pielii

Accidentele nu sunt singurele riscuri care pot apărea în timpul unei distracții de sezon la ștrand. De multe ori, pielea are de suferit din cauza apei din bazin. În mod normal, clorinarea apei distruge majoritatea agenţilor patogeni, însă este nevoie de o anumită concentraţie a clorului pentru ca efectul protector să se păstreze. Însă multe micro-organisme sunt rezistente la substanțele din apă și provoacă infecții și iritații ale pielii. balaceala-piscinaTratamentul unor afecțiuni rezultate după contactul cu apa din ștrand este, în cele mai multe cazuri, costisitor și de lungă durată. De aceea, celor care frecventează piscinele le este recomandat să folosească dușul înainte și după scăldat, să nu înghită apă din bazin, să nu facă baie în locuri neautorizate şi să nu intre în apă dacă este murdară, dacă este prea aglomerat sau dacă simt miros puternic de clor.

07Jul/15

Un cort și jumătate împotriva caniculei

Screenshot

În Piața Centrală, într-un loc intens circulat de giurgiuveni, municipalitatea a amplasat un cort, mare și portocaliu, unde giurgiuvenii, încinși de caniculă pot bea un pahar cu apă rece, se pot odihni pe un scaun și se pot răcori la un aparat de aer condiționat.

Voluntarul de la cort s-a arătat mai mult decât mulțumit de inițiativa primăriei, mai ales că spune acesta, doar într-o singură oră a epuizat un bidon cu apă.

Un pahar cu apă rece din partea municipalității au putut primi și giurgiuvenii care au tranzitat intersecția șoselei București cu Tineretului. Numai că aici nu a fost montat un cort, așa cum s-a precizat inițial, ci un fel de umbrar amplasat la umbră și dotat cu un dozator pentru apă și pahare. Amplasamentul, total diferit de cel din Piața Centrală nu are aer condiționat, iar la orele prânzului nu era dotat nici măcar cu o masă.

Pe lângă aceste corturi de distribuire a apei, giurgiuvenii se mai pot răcori folosind alte 11 puncte din oraș.

  1. Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu (Bd. Bucureşti)

  2. Farmacia Hofigal (str. Tineretului)

  3. Supermarket Billa (str. Tineretului)

  4. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (Piaţa Centrală)

  5. Farmacia Donna (Piaţa Centrală)

  6. SC Cibin SA (Şos. Sloboziei)

  7. Supermarket Penny (str. Miron Nicolescu)

  8. Farmacia Terrafarm (N. Bălcescu, bl. V 32)

  9. Sediul Policlinică (Şos. Alexandriei)

  10. Farmacia Autogara 2NA (Bd. CFR)

  11. Vamă (Ieşirea din ţară)

Nico Pană

03Jul/15

Apaservice- cu ochii pe hoții de …apă

8-9 giurgiuveni sunt prinși zilnic furând apă- este concluzia unui raport întocmit recent de o comisie a operatorului regional de apă- ApaService SA. Pentru că furtul de apă nu constituie infracțiune, cei prinși nu pot intra în legalitate decât dacă plătesc în sistem paușal consumul de apă din ultimul an.Preda

Din 26 mai și până în prezent o comisie a operatorului regional de apă a descoperit peste 100 de gospodării giurgiuvene cu instalații de apă fraudulor executate. Este motivul pentru care operatorul și-a propus ca în decursul unui an să inventarieze toți consumatorii casnici din municipiu, adică nu mai puțin de 22 de mii de gospodării.

Comisia a descoperit consumatori racordați fraudulos la rețeaua de apă sau canalizare, motiv pentru care, cei prinși cu mâța în sac au fost sancționați.

Majoritatea celor prinși furând apă și-au construit singuri branșamente sau instalații care ocolesc aparatele de măsură, sau au fost racordați la apă sau canalizare fără să anunțe operatorul.

Gelu BREBENEL

29Jun/15

Giurgiu – încă un record la Rowmania

rowmaniaSoarele arzător nu i-a împiedicat pe giurgiuveni să vină la Rowmania, a treia ediție a concursului de vâslit, desfășurată la Giurgiu. Chiar și marele campion Ivan Patzaichin, cel care a inițiat și care organizează această competiție extrem de apreciată, a recunoscut că giurgiuvenii l-au surprins din nou. Moderatorul evenimentului a fost președintele Clubului Nautic San Giorgio, Mugurel Roșu. El a avut grijă ca participanții să fie informați cu privire la tot ceea ce a fost necesar să știe. Numărul de 27 de echipaje înscrise în concurs a reprezentat un nou record național de participare. Calificările au fost organizate în serii de câte trei echipaje și fiecare a vâslit după pricepere și experiență. Au existat și echipaje foarte bine pregătite, dar și echipaje fără experiență sau… ghinioniste, care au reușit să intre în mal fără a-și propune acest lucru. După toate cele 9 serii, au fost trei semifinale, iar în marea finală s-au calificat echipajele Dunărea Gostinu- campionii din cele două ediții anterioare- „Pescărușii” și Poliția Locală. Cursa a fost extrem de echilibrată și se poate spune că toate trei au câștigat. Dar, pentru că trebuia desemnat un învingător, acesta a fost echipajul Pescărușii, ai cărui membri s-au bucurat cu mult entuziasm. Concursul de ieri a fost o nouă manifestare foarte apreciată de publicul giurgiuvean. Cu atât mai mult cu cât au existat și momente îndelung comentate, cum a fost și acela în care câțiva cocurenți au încercat să împingă barca nărăvașă, ce se tot încăpățâna să intre în mal. Podiumul pregătit pentru festivitatea de premiere nu a mai fost utilizat, pentru că ploaia i-a obligat pe laureați să se adăpostească urgent. Dar, așa cum spunea și Ivan Patzaichin, în competiția Rowmania, nu există învinși, toți sunt câștigători.